3. aprilie 20243 1⁄2 zile la adăpostul de animale Hogar de Asis din La Carolina

„Atunci probabil că nu este menit să fie” a fost primul meu gând când am auzit despre greva feroviară și greva zborurilor din Germania – și despre vremea foarte rea care a fost prognozată. În ziua plecării mele în Spania, din toate locurile. Planificasem de câteva săptămâni să mă întâlnesc cu mediatoarea de la organizația pentru protecția animalelor Europa – Regina Ehrat – în Zurich și apoi să călătorim împreună la La Carolina via Malaga. Al doilea meu gând a fost: „Trebuie să mă descurc cumva cu asta”. Exact asta s-a întâmplat și am întâlnit-o pe Regina la timp în Zurich pentru a zbura cu ea la Malaga și a conduce apoi cele trei ore până la La Carolina cu o mașină închiriată. Toate cu finanțare privată, desigur.

Ce am vrut să fac în Spania la adăpostul de animale partener al TSV Europa? Am adoptat trei câini de la două adăposturi de animale spaniole începând cu 2018, doi dintre câinii mei au fost anterior într-un perrera (centru de ucidere). Cel mai recent câine adoptat de mine provine de la adăpostul Hogar de Asis. Mica mea haită este formată din patru câini în total. De asemenea, sunt donator, membru al asociației și am sponsorizat câini la TSV Europa. Am vrut să obțin răspunsuri la două întrebări principale din timpul călătoriei:

Wie lebten meine Hunde im Tierheim in Spanien, bevor sie zu mir kamen? Cum este acolo? Dar în niciun caz nu am vrut să văd o perrera.
Cum arată bunăstarea animalelor pe teren în Spania? Cum ajută sponsorizările și donațiile?

Când am ajuns în La Carolina, am mers direct la adăpostul de animale. Mi-a plăcut orașul cu structura sa ca o tablă de șah (bună pentru simțul meu slab de orientare!), casele sale în stil colonial și străzile cu mulți portocali. Foarte tipic pentru regiune și deloc turistic. Din păcate, zona industrială în care se află Hogar de Asis este, de asemenea, foarte tipică: chiar lângă o rehala* și vizavi de o groapă de gunoi sau de un depozit de fier vechi. Ploaia a făcut ca totul să pară și mai mohorât. Ploaia și vântul ne-au însoțit pe tot parcursul șederii noastre în La Carolina.

Totuși, acest lucru a fost uitat imediat când Regina mi-a făcut cunoștință cu Teresa, managerul adăpostului de animale, și Josefine, singura ei angajată, colegă și susținătoare. Amândouă femei foarte simpatice, încrezătoare în sine, în jur de 50 de ani, cu o aură caldă și foarte pozitivă. M-am simțit imediat binevenit și ca acasă. Ceea ce m-a frapat imediat a fost și curățenia absolută a clădirii, nu mirosea a câine sau … și cățeii prietenoși care se agitau liber în jurul nostru. Totul era în ordine și asta cu peste șaptezeci de câini în adăpost. Am fost impresionată și am cel mai mare respect pentru ceea ce fac. Teresa mi-a arătat camera de medicamente și tratament, baia cu cadă pentru câini, camera de depozitare a păturilor, prosoapelor etc., camera de depozitare a hranei și mașina de spălat, care funcționa aproape mereu pentru a spăla păturile și prosoapele pentru câini.

În partea din spate a clădirii se află numeroasele canise. Fiecare cușcă are un pasaj spre exterior, dar era și destul de rece și umed. Die empfindlichen Hunde trugen alle einen Pullover oder Hundemantel gegen die Kälte. Fiecare câine are un coș (din plastic din motive de igienă) cu o pătură sub care să se cuibărească, mâncare din belșug, ceea ce a fost foarte liniștitor, și apă proaspătă. Lătratul de entuziasm pentru că deodată erau doi străini era asurzitor. Câinii erau singuri sau în perechi, trei sau patru în cuști, deoarece adăpostul este foarte plin în acest moment. Cu toate acestea, câinii nu păreau triști, agresivi sau apatici. Urma să aflu de ce se întâmplă acest lucru în următoarele zile.

Am dormit cu greu în prima mea noapte în La Carolina pentru că nu puteam scăpa de aceste prime impresii și, prin urmare, nu puteam dormi.

În dimineața următoare – ca în fiecare dimineață a șederii noastre – Regina și cu mine am fost la adăpost la ora 9:00 fix și a început rutina zilnică la adăpost: curățarea cuștilor, schimbarea și spălarea păturilor, hrănirea, umplerea jgheaburilor cu apă, eliberarea câinilor în grupuri (dificilă pe vreme rea!) și așa mai departe. Deoarece câinii nu mă cunoșteau, nu puteam decât să-i ajut cu „programul social”, vizitele la veterinar, îngrijirea medicală sau colectarea excrementelor de afară … și, bineînțeles, să ofer mângâieri câinilor individuali sau doar să fiu acolo pentru unul sau doi dintre ei.

Ce numesc eu un „program social”? Ceea ce mi se pare foarte remarcabil este faptul că fiecare câine este testat pentru a vedea cât de compatibil social este în anumite situații, cu zgomote și cu anumite persoane – cum ar fi copii sau bărbați. Totul este documentat video. A fost foarte interesant să fiu acolo.

Cele trei zile și jumătate petrecute la adăpostul de animale au fost atât de impresionante, încât aș dori să enumăr aici ceea ce m-a impresionat cel mai mult și care, probabil, va rămâne mereu în minte:

Dragostea incredibilă pentru câini, perseverența și răbdarea Terezei și a lui Josefine șapte zile pe săptămână!!!
Sentimentul familiar la adăpost cu câinii
În jur de 30-40 de câini în curte – eu ca străin în mijloc – și toți câinii se înțeleg bine (fără stres sau mușcături) pentru că au încredere totală în Teresa și Josefine și le consideră și le respectă ca șefi de haită. Nu ar funcționa altfel.
O vizită la veterinar cu un minunat Mastin de 50 kg în lesă
Cu Benito, micul pirat (un minunat câine de pază care nu este chiar atât de mic!) la veterinar. Ochiul său drept a fost operat din motive medicale A fost incredibil de curajos și a fost fericit să mă lase să am „grijă” de el sub formă de îmbrățișări și cârnați.
Ochii câinilor din spatele gratiilor canisei
Câinii care, probabil, nu au nicio șansă de a fi relocați și pentru care adăpostul Hogar de Asis va rămâne casa lor Ce bine că Josefine este acolo. Ea are înțelegere și dragoste și își face timp pentru fiecare câine, indiferent cât de traumatizat este.
Mi s-a permis să o cunosc pe mama câinelui meu adoptat.

În cele din urmă, aș dori să revin la întrebarea dacă am primit răspunsuri la cele două întrebări ale mele. DA. Înțeleg antecedentele câinilor mei care provin din Spania și pot clasifica și înțelege mai bine unele dintre comportamentele lor. Acum înțeleg de ce au fost atât de relaxați în Emmendingen după transport: Au fost îngrijiți și îngrijiți minunat în timpul șederii lor în adăposturile pentru animale respective (în funcție de circumstanțe).

Donațiile și sponsorizările sunt atât de importante pentru îngrijirea medicală a câinilor (de exemplu operația la ochiul lui Benito), mâncare bună, pentru a putea plăti un ajutor temporar, pentru a putea construi un gard securizat, pentru a putea moderniza și extinde adăposturile, pentru a avea pulovere și haine pentru câini împotriva frigului, pături în care să se cuibărească și multe altele.

În cele din urmă, aș dori să îi mulțumesc mult Reginei pentru curajul (pe care l-am avut și eu) de a-și asuma riscul de a călători în Spania cu un străin în timpul ei liber pentru a-i prezenta activitatea unui adăpost de animale partener, precum și pentru munca importantă și neobosită (de echipă) a tuturor voluntarilor de la Asociația Europeană pentru Bunăstarea Animalelor. O privire interesantă „în culise” pentru mine, care mi-a dat un respect și mai mare pentru angajamentul fiecărui membru al echipei TSV Europa care contribuie la plasarea unui câine pentru bunăstarea animalelor.

Multe mulțumiri, de asemenea, Teresa și Josefine pentru deschiderea și ospitalitatea lor. Sunt conștient de faptul că „vizitatorii” uneori întrerup sau perturbă procesele de rutină. Acolo unde a fost posibil, am încercat să ofer sprijin. Al doilea mic dejun zilnic cu churros, ciocolată și cafea va rămâne de neuitat – întotdeauna înconjurat de câini.. Vă mulțumesc și muchas gracias.

Silvia Marhenke În martie 2024

*Un rehala este un adăpost în care vânătorii își țin haitele de vânătoare. Aceasta poate fi o magazie, un garaj sau pur și simplu o gaură în pământ.